Inocentul – 12

XII.

– Futu-i! – îi scăpă Oanei, amintindu-şi brusc că Xreader a fost dus în arestul Poliţiei.

„O fi la noi, sau în Bucureşti? Dacă l-a luat Lala, mai degrabă este-n Bucureşti. Cum am putut să uit? Plus că ieri i-am lăsat şi bilet că vin târziu… Poate are nevoie de ceva, iar eu nici nu ştiu unde-a fost dus. S-o sun pe Simona, soţul ei a mai făcut bulău şi ea trebuie să ştie procedurile…”

Simona păru rezervată:

– La pachet? Depinde… Al tău pentru ce este?

– Omor deosebit de grav…

– Naşpa! Nu ştiu dacă are drept la pachet, al meu a fost doar pentru furt. Stai, că-l întreb! Phil, criminalii odioşi au dreptul să primească pachet?… Cică, au. Ce?… Auzi: zice să-i duci ţigări, miere, portocale, slănină de casă, cârnaţi…

Deja, Oana nu mai asculta. „Îi duc pe naiba! Doar e arest, nu restaurant! E vina mea că a ajuns acolo?”

După un timp, un gând dându-i târcoale şi sugerându-i că, totuşi, are o parte de vină, romanciera decise să se vopsească, urmând să-şi facă ulterior un plan pentru a-l găsi pe Xreader. „Sau s-o sun pe Lala? Mai bine nu! Poate interpreta că vreau să intervin în anchetă…”

Amânând şi vopsirea părului, Oana se apucă de următorul capitol din Inocentul, deşi pe primul trebui să-l refacă din memorie, deoarece scrierea fusese reţinută. „De fapt, l-am reconstituit. În literatură este ca în fizică, nu trebuie să înveţi pe de rost, e suficient să deţii ideile centrale şi poţi reface întreg parcursul… Aşa, de pildă, cu teoria lui Huygens. Nu ştiu de ce, toţi îi zic Huighens, când, de fapt, se citeşte Hoihens! La englezi, ştiu să se prostească! Aşa, ce zicea Huygens? Cu teoria ondulatorie… E suficient dacă ştii cele două ecuaţii de pornire… Mda! Le mai ştie dracu! Nici nu-mi amintesc dacă erau ecuaţii sau simple formule. Sau ce-or fi fost… Mai bine, ies undeva în oraş, iau nişte pui cu cartofi, şi poate-mi mai vin idei! Sau să merg la Sakura? Acolo nu-s cartofi, da-i fain!”

Ulterior, bucăţile de pui îi sugerară un ministru al învăţământului, tranşat în paisprezece părţi într-un closet, imediat după o conferinţă de presă. „Să pun tot la persoana întâi? Mi-e să nu iasă din nou cu belele… Oricum, aş putea merge pe reţeta asta. Unul câte unul, miniştri sunt asasinaţi şi dezmembraţi în număr descrescător de… componente. De aici, Marinescu şi Ferdi presupun că asasini sunt ceilalţi miniştri, Lala îşi are fixurile ei cu Anastassia, însă nu poate aduce dovezi, Voiculescu ezită, cum a făcut-o în toate romanele mele… Pe la sfârşit, sugerez şi cine-ar putea să fie asasinul, fără s-o spun explicit, iar inocentul plăteşte oalele sparte, fiind condamnat pe viaţă din pricina unor conjuncturi nefericite… Păcat că nu mi-am luat laptopul!”

Cam pe aceste gânduri se ivi şi Anastassia în local. Romanciera o cunoscuse cu ani în urmă, la o lansare de carte, şi nu se ştie ce anume o determină s-o folosească în romanele sale, atribuindu-i calitatea de-a asasina cu sânge rece. Ceva din atitudinea Anastassiei – evident, acesta nu este numele ei real! – te poate determina, dacă ai fantezia necesară, s-o vezi ca pe-o criminală în serie. De altfel, autentica Anastassia ştia prea bine că a inspirat personajul literar, însă, cu cât erau crimele mai numeroase şi mai atroce, se simţea măgulită.

– La ce mai lucrezi? – o întrebă pe scriitoare, după ce se aşeză la aceeaşi masă şi ceru sushi şi sake.

– Am început un roman, Inocentul. A mers cam greu, dar acum cred că am găsit schema cea mai potrivită. În primul capitol, povestesc la persoana întâi, cum criminalul a lichidat-o pe doamna ministru al Turismului…

– Ştii că chiar a fost lichidată? Am aflat de la Lala… Normal, mă bănuieşte pe mine, cred că-i influenţată de cărţile tale!

– Da, am aflat… – răspunse Oana. Tot de la Lala. În presă, cred că încă n-a răsuflat…

– Va trebui să spună, deja se întreabă unii ce-i cu ea de nu mai apare, doar în imagini de arhivă. Măcar, să-i anunţe decesul, ca să n-o mai înjure televiziunile mogulilor. Şi-i singura victimă?

– Unde, în cartea mea?

– Da.

– Nu, urmează întreg executivul, câţiva colaterali, unul e îmbulinat printr-un concurs de împrejurări, iar asasinul rămâne incert…

– Mişto! Şi Lala?

– Pe Lala am de gând s-o fac de rahat…

– Super! Aş face-o şi eu, dar n-am talent la scris… Nu iei un sake?

– Sunt cu maşina…

– Ai putea lua un taxi… Zici că întreg executivul? Cool! Ştii pe cine l-aş killări în continuare?

– Nu ştiu, dar deja m-am decis să fie ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului…

– Exact! Tranşat în paisprezece!

„Futu-i!” – gândi Oana, surprinsă neplăcut că Anastassia îi anticipase metoda.