Inocentul – 15

XV.

– Futu-i! – rosti agentul Ferdi, bucuros că de data aceasta fusese primul.

– Sunt paisprezece bucăţi? – se interesă inspectorul Marinescu.

Un tânăr din echipaj îi făcu semn că da. Ferdi şi Marinescu se priviră semnificativ, teoria lor părând să funcţioneze. De fapt, Ferdi avansase ipoteza data trecută, însă superiorul şi-o însuşi treptat, astfel că cei doi făceau acum, în această privinţă, corp comun. „Au rămas cincisprezece miniştri, unu-i mort, aşadar ceilalţi l-au tranşat astfel încât să revină o porţiune fiecărui titular rămas în viaţă. Data viitoare, va fi numărul fatal de fragmente…”

Cel mai probabil, asasinatul se petrecuse noaptea. Dacă în precedentul caz se alese un garaj, de data aceasta a fost preferat un teren de joacă din zona Colentina. „E mai bine-n aer liber!” – îşi zise Marinescu, predispus către claustrofobie. Ferdi gândi asemănător: „Dacă m-aş apuca să ucid, în spaţiile închise aş opta pentru un revolver de calibru mic. E păcat să năclăieşti o incintă, fie aceasta şi-un garaj ori o hală! Doar este atâta câmp gol, dacă vrei să ciopârţeşti pe cineva ori să-i împrăştii maţele! Sau, în pădure… Dar, ca s-o faci într-un apartament, este curată barbarie! Doar, cineva se va muta acolo… Cui i-ar conveni să locuiască un spaţiu care-a fost scena unui măcel? Însă, cu un glonţ discret, e aproape ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic…”

Carnagiul fusese anunţat încă de cum se lumină de ziuă şi, până să sosească echipajele de poliţie, locatarii din zonă îşi satisfăcură din plin curiozitatea. Acum, poliţiştii protejară zona, nelăsând să se apropie civilii. Evident, cel mai mult regretau copiii. Mai curioşi decât adulţii, pe de-o parte, aceştia se simţeau în plus nedreptăţiţi, tranşarea petrecându-se pe terenul lor de joacă, astfel că se socoteau în măsură să participe la cercetări. Fără a avea neapărat o înclinaţie către macabru, mulţi se visară anchetatori, adunând datele şi descoperind, prin abile deducţii, asasinul sau asasinii, aşa cum văzuseră în filme. Dar, tot precum în filme, Poliţia-şi luă partea leului!

– Cumva se potriveşte… – gândi Ferdi. Prima victimă era vestită pentru maşinile sale de lux, şi-a fost tranşată într-un garaj. Acum, fiind vorba de ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pare firesc să-l găsim pe-un teren amenajat pentru joacă şi recreere, loc în care tinerele generaţii…

„Viitorul luminos al Patriei…” – completă Marinescu în gând, refuzând să mai asculte elucubraţiile colegului său.

– E mai puţin sânge decât în cazul primului caz… – îi comunică unul dintre agenţi o concluzie la care reuşi să ajungă.

– În cazul primului caz! – repetă inspectorul, iritat. Nu-i cazul să-mi faci cazuistica cazului primului caz şi nici a celui de-al doilea caz!…

Agentul ridică din umeri şi se îndepărtă, deşi-ar fi dorit să mai adauge că, în opinia sa, cantitatea redusă de sânge s-ar datora faptului că fluidul vital fusese absorbit de pământ.

Anunţată mai din vreme decât data trecută, Lala Ştireanu sosi la locul macabrei descoperiri cam într-un sfert de ceas după Marinescu şi Ferdi. Îşi făcea reproşuri că a dispus eliberarea lui Xreader, mai ales acum, după ultimul telefon al Oanei. „În definitiv, comisarul-şef a fost de acord, iar dispoziţia de liberare a dat-o procurorul Georgescu. Dacă e treabă de şuturi în cur, să şi le ia ei!” – căută să se liniştească. Totuşi, o anume agitaţie persistă, astfel că-şi pregăti textele: „Cel mai bine-ar fi să iau şi eu în braţe teoria cretinilor ăstora doi, că membrii guvernului şi-ar lichida colegii. Dacă o bag pe Anastassia, iarăşi urlă Voiculescu că-s obsedată. Spun de Xreader, o să mă ia că de ce i-am propus eliberarea… Ar mai fi ăla care-a venit să se autodenunţe, da’ mai ştie dracu de unde să-l ia!”

Desigur, în afara acestor posibilităţi ar mai fi existat şi alte câteva mii, cel puţin, detaliu pe care-l ştia foarte bine şi Lala, însă tot la fel de bine ştia că nu te poţi prezenta înaintea superiorilor spunând că: aproape oricine ar putea fi autorul! Astfel că decise să marşeze la supoziţia celor doi colegi, în ideea de-a câştiga timp. „Măcar, până aflu unde erau Xreader, Anastassia şi Aurel Rusu – zis şi Tavi – între orele 22 şi 5… Dar, putea şi Oana să fie în Bucureşti şi să mă sune în legătură cu Xreader doar ca să mă pună pe-o pistă falsă, poate chiar după ce-a încheiat tranşarea cadavrului. Asta ca să nu mai adaug că, poate, legiştii vor găsi acum că a fost vorba de-o toxiinfecţie alimentară…”

– Te caută Voiculescu, e turbat! – o smulse Marinescu din gânduri, întinzându-i telefonul mobil.

„Futu-i!” – mai gândi detectiva, după care luă aparatul.