Inocentul – 26

XXVI.

– Futu-i! – îi scăpă chestorului Rogoz, văzând că este apelat de ministrul de Interne.

„O să mă ia la unşpe metri…” – îşi zise, scotocindu-se după ceva scuze plauzibile.

– Da, domnule ministru! – răspunse după un timp. Da, să trăiţi!…

Surprinzător, vocea ministrului era nu doar calmă, dar părea şi binevoitoare, radiind înţelegere. „Poate mă ia la mişto fin” – socoti chestorul, scornind pe loc găselniţe precum aparatul subdimensionat, lipsa finanţării corespunzătoare, starea de stres a lucrătorilor, supraaglomerarea cu cazuri, ingerinţele agresive ale presei, lipsa unor indicii clare, rapiditatea desfăşurării evenimentelor şi alte prostii asemănătoare. Spre surprinderea sa, ministrul i-o luă înainte:

– Uitaţi, domnule chestor, ce vroiam să vă spun: ştiu că vă confruntaţi cu probleme, dar am aflat că aveţi deja un suspect…

„Oare, de ce subliniază suspect? Că, doar, probele sunt evidente!”

– Păi, nu-i suspect! El este, că-i căutat pentru crimă, şi i s-au găsit cătuşele lângă… lângă domnul ministru al Transporturilor…

– Totuşi, să respectăm prezumţia de nevinovăţie, domnule chestor…

„Da’ ce suntem noi, ziarişti?” – fu tot mai uluit Rogoz. Ministrul continuă:

– Acum, când suntem atent monitorizaţi de către organismele europene, n-ar fi de dorit să ne pripim! Am convingerea că, mai devreme sau mai târziu, veţi rezolva cazurile cu profesionalism… Deocamdată, suspectul să fie atent urmărit, dacă se poate, în permanenţă… De presă ne ocupăm noi!

Chestorul rămase nedumerit. Spusele ministrului îi dădură senzaţia că este îndemnat s-o lase mai moale. „Mă rog, pricep şi eu una-alta, da’ mai moale decât am făcut-o? Adică, ce-ar vrea? Să nici nu ne mai deplasăm la următorul caz? Aproape că-mi vine să-l sun şi să cer precizări! Dar, la dracu! Fie ce-o fi!”

Decise să-l sune pe comisarul-şef Voiculescu. În vreme ce-l apela, îşi zise cu satisfacţie: „Ăsta-i căcat tot pe el când vede că-l sun! Las’ să vadă şi alţii cum e… Ce-ar fi să-l fierb puţin? E clar că ezită, deja sună a şasea oară…”

Într-un târziu, Voiculescu răspunse:

– Să trăiţi, domnule chestor!

– Mda… Voi aţi mai avansat cu cercetările? Că m-a sunat ministrul…

– Toate echipajele sunt pe teren, verificăm orice pistă! – plusă comisarul.

– Da? Şi cine analizează datele, dacă-s toţi pe teren? Or fi ieşit la o berică, e august deja, grădinile aromesc îmbietor…

– La birou, se ocupă doamna Lala Ştireanu… – veni răspunsul la plesneală.

– Zău? Cu ce se mai ocupă? Îţi face masaj erotic? Băgaţi-vă, băi, minţile în cap! Dacă mi-ar veni ideea să asasinez, cu voi m-ar apuca pensia şi n-aţi fi în stare să dibuiţi un fir! Uite, însă, pentru ce te-am sunat… Ministrul zice ca, în măsura posibilităţilor, să-l urmăriţi pe suspect. Cum ştim că el este făptaşul, nu are rost să mai mergem pe alte piste. Mai devreme ori mai târziu, ne pică el în plasă! Clar?

– Da, domnule chestor…

Fu rândul comisarului să nu prea priceapă. „Adică, ne ia pe toţi la şuturi în cur, şi pe urmă insinuează să ne facem că lucrăm! Cretinu’ naibii, parcă noi n-am şti cum a ajuns chestor!…”

Din instinct ori din rutină, Voiculescu se gândi totuşi la un set de măsuri. Cea mai arzătoare îi păru aceea de-a ieşi la o bere, aşa cum îi sugerase chestorul. „Dacă sugestie o fi fost…”

Văzând-o pe Lala, se bucură, căci nu prea avea chef să bea singur. Detectiva, însă, căută să-l deturneze:

– A fost găsit premierul! De data asta, e chiar oribil, până acum a fost joacă de amatori!…

– Dă-l dracului, hai să ieşim la o terasă! – răspunse Voiculescu, uimindu-şi colega.

„Futu-i!” – îşi spuse Lala în gând, destul de mulţumită, totuşi.