Indicii anatomice – 19

XIX.

Profitând de faptul că încă nu devenise nimeni violent, mă pregăteam să abordez o istorie tocmai cu Bogdan, cel ce presupuse că s-ar putea ajunge la animozităţi. „Bifăm acţiunea, apoi mai vedem” – mi-am zis, turnându-mi în carafă o ţuică din 1941.

 

 

Dănilă Prepeleac

Deşi din botez se numea Bogdan, colegii îl porecliră Dănilă Prepeleac, strigându-l mai apoi fie Dănilă, fie Prepe’.

„De fapt, porcul de Andrei Ababei mi-a scos porecla. Hai, că Dănilă ar veni de la Daniel, Dumnezeu este judecătorul meu. Da’ Prepeleac? Că nu aduc nici cu un uscător de veselă, nici cu o căpiţă de fân şi nici cu o scară! Poate doar în sens duhovnicesc. Uite ce-mi trece prin minte! Abia m-am adunat de prin birturi şi-mi şi dă târcoale slava deşartă! Măgarul dracului! Ababei m-a turnat la Chimie când am copiat în teză! Şi, într-a şasea, i-am fi bătut pe ăia din D dacă-mi pasa, că eram singur cu poarta goală… Da’ halosul a vrut să dea el gol, şi-a tras în portar… Cu toate astea, m-am purtat cu el ca şi cu un frate! Şi el îmi trimite recuperatorii după nici o săptămână!”

Bogdan încerca să se adune după o perioadă confuză. Andrei îl împrumutase cu o sumă destul de însemnată de bani, după ce-i expuse planul unei afaceri. Apoi, nu se ştie cum, nimeri în toiul unei partide de poker, unde i se făcu loc la masă şi pierdu destul de mult. Mai târziu, se dedă altor patimi şi, în schimbul unor voluptăţi trecătoare, risipi bună parte din ce-i mai rămăsese. Ieşind, într-o seară, din incinta Vienesse ca să urineze în gang, fu înşfăcat de patru zdrahoni şi azvârlit într-un portbagaj, fiind scos după o scurtă călătorie cu autoturismul pentru a i se aplica o corecţie.

„Acum, sunt şi bătut şi cu banii luaţi! Başca, m-au lăsat în mijlocul pădurii! Cred că rămân aici… Dacă mă întorc, Ababei, la cât e de hapsân, o să se pună să-mi ceară banii! Măcar de n-aş fi luat, zilele astea, vreo boală venerică…”

Măcinat de astfel de gânduri amare şi fluierând a pagubă, Dănilă ori Bogdan ori Prepe’ îşi mai aminti cu obidă cum a schimbat laptopul pe două beri şi cum, într-un moment de slăbiciune, îi dădu Simonei cheia apartamentului. „Acum, eu umblu caftit prin desiş, iar aia se lăfăie cu cine ştie cine în mobilierul meu!”

Ca mânat de-o forţă de dincolo de el, omul se apucă să încropească o cruce din două crengi, o înfipse în pământ, ca pentru a însemna locul, şi prinse-a plănui: „Acolo ar merge birourile, mai la nord am putea avea propria noastră tipografie, aici, unde stau, o săliţă pentru recepţii, în faţă am trage-o librărie…”

– Ce faci aici, măi deşteptule? – se pomeni interogat.

Privind în jurul său, văzu o entitate care, din spate, părea a avea coadă şi-un mers cam nu ştiu cum, însă la chip aducea cu domnul Liiceanu.

– Păi, m-am gândit să-mi deschid o editură… – răspunse după o vreme.

– Stai, mă, că nu merge-aşa! – se răsti acela. Terenul ăsta ne aparţine, aici vrem să facem o casă de vacanţă… Apoi, există Humanitas, la ce ne-ar mai trebui alte edituri?

– La ce, nu m-am gândit, dar, dacă mi-a venit gândul ăsta, nu mă las nici mort! De altfel, nici nu mă pricep la altceva…

După ce se mai sfădiră cei doi şi nevrând niciunul să cedeze vreun pas, căzură la o înţelegere:

– Hai să ne întrecem – propuse arătarea – şi, care-o câştiga dintre noi, a aceluia să fie terenul!

– Hai! – se prinse Dănilă.

– Deşi – continuă rivalul -, aici eşti în inima codrului. Cine-o să ştie de editura ta?

– Ei, la ritmul în care defrişează ăştia, acuşi vom fi în buricul târgului!

„Şi asta-i drept!” – gândi urâtul.

– Cum vrei să ne întrecem? – zise Bogdan.

– În sentinţe filosofice. Încep eu! Învăţătura e diferit recepţionată de fiecare organ în parte. Ei, acum să te văd pe tine!…

Clipind a persiflare, Dănilă rosti:

– Activezi, nu activezi, timpul trece în mod ireversibil!

– Mda… E mai tare-a ta – recunoscu adversarul. Dar, uite: Eu am scris un Apel adresat oamenilor josnici. Şi aşa de frumos era redactat, încât mulţi mi-au mărturisit că au resimţit ca un fel de mustrări de conştiinţă!

– Eu eram odată la un meci Steaua – Rapid. Şi-am tras o înjurătură de a roşit până şi galeria Rapidului!

– Asta chiar că n-am mai auzit! – se dădu bătut acela. Fă-ţi, nene, ce editură vrei!… Uite, te ajut şi cu nişte bani…

Şi aşa ajunse Bogdan să întemeieze vestita Editură Tritonic, aşezământ ale cărui temelii nu se vor clătina, decât în cazul cine ştie căror tulburări de amploare ori conjuncturi nefericite.

…

 

– Chiar, Ababei îl chema pe tip! Nu ştiu de ce, tot îl încurc cu Horaţiu Vidal… – exclamă Bogdan. Oricum, ar fi fost fain să mă sprijine cu bani ăia de la Humanitas! Da’, vezi să nu dea ăia…