Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 6

VI. C’est plus qu’un crime, c’est une faute

O vreme, ne amuzarăm pe seama celor doi prizonieri, super-agentul Ross şi agentul Charlie, Igor aducându-i în Papa-Caffe pentru a ajuta la munci. Deşi bucătăria localului era, firesc, dotată cu apă curentă, cei doi erau trimişi să aducă apă de la fântână, „ca să iasă mâncarea mai gustoasă”. Fireşte, varza şi turtoiul pentru ei se făcea cu apă de la chiuvetă. În momentele de răgaz, îi puneam să se lupte, noi pariind, iar învingătorul urmând să se aleagă cu un langoş, în vreme ce învinsul mergea să spele vasele ori closetele.

– Uite, ce frumos! – observă domnul plutonier-major Onici. Aici, învăţaţi amândoi lucruri utile, nu să vă împuşcaţi singuri ori să vă ţineţi după femei!…  Dar – îl întrebă pe Igor -, n-ar trebui să-i tundeţi?

Oaspetele nostru conjunctural mărturisi că nu s-a gândit la acest detaliu, însă îi păru pertinentă observaţia, cei doi vrăjmaşi ai omenirii fiind tunşi la zero în aceeaşi zi de către Caius, cu o maşină manuală fabricată în anul 1920.

– Arătaţi mai bine acum! – aprecie plutonierul în final. E mai tineresc, mai luminos… Nu cum eraţi înainte, ca nişte beatles-i, de-i era frică omului să se întâlnească cu voi pe stradă! Or, de ce să speriaţi lumea, că doar voi n-aţi făcut rău nimănui?…

În aceeaşi zi, Ross trebui să-şi anunţe superiorul de la Washington că şi-a îndeplinit misiunea. George se arătă încântat şi-i ceru super-agentului Ross să ia legătura cu Charlie şi să se asigure că Arhelau nu este ameninţat.

– Ştii unde să dai de el? – întrebă George Michael.

– Ştiu… – răspunse Ross, privind cu tristeţe către Charlie care, ceva mai încolo, tocmai curăţa cartofi într-un lighean, dat fiind că pe seară se anunţară oaspeţi în local.

– Cred că astăzi vine şi Melatov… – spuse Igor indiferent, în vreme ce agenţii CIA se apucară să lucreze cu râvnă sporită.

Urmă mai apoi festinul de rutină, Filaret deschizând recitalul de seară cu Für Elise.

Afumat, a doua zi săvârşii o greşeală. Nu-mi amintesc pe ce blog am dat peste comentatoarea Irina şi, din aproape în aproape, am reuşit să ajung la ID-ul ei de Messenger. Mi-am făcut o scurtă prezentare cosmetizată, spunându-i că am petrecut multă vreme în Viena şi, pentru a mă da sensibil, i-am trimis un fişier MP3 cu Für Elise, piesă pe care-o aveam în minte din ajun. Toate acestea poate n-ar fi însemnat mare lucru, însă, cu aburii de coniac încă în cap, uitai să urmez sfatul lui Igor şi să-mi schimb nick-ul, astfel că semnai Vania…

– Futu-i! Trăieşte! – exclamă George Michael, avertizat asupra relativ nevinovatei mele discuţii de pe mess. Şi e băgată şi-o oarecare Elise din Viena… Firesc, acolo-i episcop Christoph Schönborn! Niciodată n-am avut încredere în individ! Să le zic la ai mei să afle şi cine-i Irina… Dar, dacă Ross mi-a dat date false, înseamnă că a fost capturat! Poate l-au prins şi pe Charlie… Treaba se împute tot mai rău!

Importantul ofiţer CIA se foia neputincios prin birou, gânduri dintre cele mai sumbre năpădindu-l.

„Emilio! La el trebuie să apelez! Deşi, dacă mă rog de masoni, iarăşi va trebui să le întorc serviciul înzecit… Mai bine mă rezum la o informare şi-i las pe ei să decidă. În definitiv, Arhelau e şi francmason, printre multe altele… Au tot interesul să-l protejeze”.

Dacă astăzi pot recunoaşte cu deplină sinceritate că am greşit, pe atunci nici nu-mi trecea prin gând că mă expun, deşi întâmplarea cu Ross apărut intempestiv în cadrul ferestrei mele şi aţintind asupra mea un revolver ar fi trebuit să mă avertizeze şi să fiu mai prudent. Totodată, Ross a avut şansa de partea sa când l-a atacat Nataşa, căci altfel ar fi fost lichidat de către Igor.

Socotind istoria de spionaj ca şi rezolvată, îmi dădui întâlnire cu Irina la Perla şi, din primul moment, amândurora ne-a fost limpede că va urma o legătură lungă, făgăduind voluptăţi nemaiîncercate, dar şi sinuozităţi. Între altele, Irina depindea de banii părintelui Puiu şi, deşi amănuntul poate părea secundar, fu de natură să mă indispună. Apreciai, în schimb, francheţea cu care noua mea cunoştinţă mă puse la curent cu detaliile sordide.

Când în local apăru chiar Puiu, depusei un oarecare efort pentru a mă arăta entuziast şi, mai mult, să-l poftesc la masa noastră.

– Ce fain că vă ştiţi! – spuse el exuberant. Mai ştii – îi zise Irinei -, că-ţi povesteam în Zentropa despre Vania? El e ăla despre care-ţi spuneam că scrie cărţi grozave…

– Parcă… – admise Irina, mai mult pentru a scurta eforturile protectorului său de-a improviza. V-aţi cunoscut la Viena?

„Sper că nu zice vreo prostie!” – îmi spusei.

– Draci, la Viena! Adică, parcă ne-am văzut şi-acolo…

Mitoman versat, Puiu şi-a dezvoltat gândirea astfel încât, în orice împrejurare, să protejeze eventualele fabulaţii ale semenilor.

– O cunoşti pe Elise din Viena? – mă întrebă Irina pe mine, de data aceasta.

– Nu. De ce?…

– Aşa… Vorbeai pe mess despre Viena şi mi-ai trimis Für Elise… Eu chiar am o prietenă Elise în Viena.

– Ei, prietenă!… – interveni părintele. O ştii de pe internet, cum l-ai cunoscut şi pe el… Mie, nu ştiu… Nu-mi place! Oi fi mai bătrân, dar nu prea stau pe comp, mai bine mă uit la televizor…

Discuţia continuă în aceeaşi notă. Nu mai ştiu ce-am consumat, permanent resimţind iritarea de-a-mi vedea comesenii pipăindu-se nestingheriţi, în vreme ce eu trebuia s-o fac cu fereală, pe sub masă. Cum la un moment dat am nimerit peste mâna lui Puiu, acesta se crispă, neînţelegând ce semne vreau să-i fac. Când Irina merse la toaletă, improvizai o explicaţie:

– Am vrut să-ţi atrag atenţia să nu zici despre Rodica! Nu de alta, dar mai zice că-s unu’ care agaţă toată ziua tipe pe mess

– Şi ce? N-ai voie?

– Nu de asta, dar se mai poate întreba ce fel de popă eşti tu dacă ai aşa prieteni?

– Asta, da, e-adevărat!

Irina revenind, Puiu începu să ne povestească istoria cu procesul dinaintea Consistoriului Eparhial.

– Îl cunoşti pe agentul Charlie? – întrebai mirat.

– Draci! Ce agenţi? Am născocit eu o poveste… Da’ să-l fi văzut pe Mitropolit ce mutră a făcut!…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 6

  1. Pingback: Acuma cântecul s-a sfârsit, Magda Isanos « my heart to your heart

  2. Pingback: DE-ALE CHEFLIILOR – SEXUL ONIRIC «

  3. Pingback: William Makepeace Thackeray (1811 – 1863) – Suferinţele tânărului Werther « Orfiv's Blog

  4. Pingback: Cărtărescu prins intre admiratia pentru Basescu si ura pentru PNL si PSD « Hai ca se poate!

  5. Pingback: Poveşti de viaţă(VII) – O zi cu Mara(VII) « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  6. Pingback: Clasamentul Cititor SF – rezultatele votului « Link-Ping

  7. Pingback: Câte ceva despre umbră… « Idei Înghesuite

  8. Pingback: A fost odată în România…(6) « Dispecer Blogosferă

  9. Pingback: Crima letală « Ioan Usca

  10. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 13 « Ana Usca

  11. Pingback: Ereditar « Nataşa

  12. Pingback: Bute si mentalitatea de invingator « Hai ca se poate!

  13. Pingback: Delictul de opinie(când nu eşti cu ei)… « Dispecer Blogosferă

  14. Pingback: Nicolae Steinhardt: Jurnalul fericirii… « Consiliul Naţional al Blogosferei

  15. Pingback: Ilustrate beliene 4 – Dinant « Dumitru Agachi’s Weblog

  16. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 14 « Ana Usca

  17. Pingback: Bute si mentalitatea de invingator

  18. Pingback: Cărtărescu prins intre admiratia pentru Basescu si ura pentru PNL si PSD

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s