Tenebre – 14

 

CAPITOLUL XIV  – DECIZII MAJORE

Sorian se sfătuia de câteva ceasuri cu apropiaţii săi, căutând soluţii pentru bunul mers al împărăţiei. Ca de obicei în astfel de împrejurări, suveranul se plictisea. Cu gândul în altă parte, asculta, totuşi, ca pe un zumzet iritant, propunerile consilierilor. Încrezându-se – dar nu excesiv! – mai cu seamă în sperieni şi grumi, sfetnicii săi erau, în majoritate, aparţinători ai primei specii, ştiut fiind că grumii prezentau, de regulă, un discernământ diminuat, caracterizându-i mai mult forţa brută. Totuşi, erau şi aceştia reprezentaţi în sfat, pentru simplul motiv de a se evita unele nemulţumiri ce-ar fi putut să apară, cuvântul lor fiind oricum, mai întotdeauna, ignorat. Obiectiv vorbind, nici opiniile sperienilor nu contau prea mult, Sorian obişnuindu-se să ia singur deciziile importante.

 

– Să luăm măsuri pentru eficientizarea producţiei! – propuse o voce.

– Asta ar spori şomajul… – mormăi Sorian, după ce multă vreme se menţinu taciturn.

– Să diminuăm veniturile… – susţinu un grum.

– Ce să mai diminuăm? Sunt, din start, calculate astfel încât cetăţenii să se situeze la limita subzistenţei.

– Să sporim aparatul poliţienesc… – veni o altă idee.

– Mda? – făcu, ironic, suveranul. Pentru ce? Când poliţiştii consumă cel mai mult din buget… Din vistierie, vreau să spun.

Ultima completare fu necesară, deoarece mulţi nu înţeleseră neologismul iniţial.

– Avem un număr suficient de poliţişti – continuă împăratul. Cum turnătoria este în floare, nu prea mai au ce supraveghea, cetăţenii dându-se-n gât unul pe celălalt…

– Să înăsprim pedepsele! – clamă un bătrân ofiţer grum.

– Ar fi o idee… – surâse stăpânul. Dar, când condamnaţii sunt mărunţiţi cu fierăstraie şi lăsaţi pradă plumbului topit, cam ce-ai vedea tu mai aspru? Să-i gâdile cineva-n talpă?… Ori să topim wolfram?…

– Să pornim câteva războaie de cucerire! – propuse un general sperian.

– Interesant punct de vedere… Atâta că teritoriile de unde-ar fi fost ceva de muls au fost deja cucerite. Prăpăditele de regate rămase ne-ar crea doar bătăi de cap inutile. Chiar dacă dispun de unele zăcăminte, acelea încă nu sunt preţuite în mileniul al IV-lea înaintea erei lor, în care binevoim să viem… Aşa ar fi, de pildă, wolframul, despre care am mai amintit…

Pe rând, suveranul respinse toate ideile consilierilor săi. Dar, cum şedinţa trebuia să aibă o finalitate, aduse însuşi Sorian câteva idei în dezbaterea sfatului:

– Am putea impune cetăţenilor obligativitatea purtării unei uniforme…

– Şi la ce-ar folosi această măsură? – îndrăzni un grum să întrebe, riscând destul de mult.

Sorian, însă, se afla în toane relativ echilibrate, astfel că-i răspunse:

– Uniformizându-i, i-am umili, fapt care ne-ar prilejui un amuzament suplimentar…

Întreg sfatul imperial râse cu poftă, propunerea fiind adoptată în unanimitate. Totuşi, era prea puţin pentru o şedinţă atât de îndelungată. Suveranul grăi din nou:

– Mai ştiţi, probabil, că destinul fiecărui individ este scris în Şarama, sau Marea Carte. Aceasta se poate şi rescrie, în împrejurări excepţionale, însă ar fi cam lung să intru în detalii tehnice. La fel, cred că ştiţi despre Şarama că se află în posesia Noastră, fiind dobândită prin mijloace specifice şi ţinută în Turn, sub pază necurmată…

Consilierii încuviinţară, clătinând din capete, chiar dacă pentru mulţi dintre ei cele auzite reprezentau o noutate.

– Cum Şarama cuprinde şi destinele noastre – îşi continuă Sorian expunerea -, ale celor de aici, şi cum acestea ar putea să nu coincidă cu aspiraţiile care ne animă, pentru a nu pierde vreme de prisos lecturând şi pentru a nu risca o schimbare a stării noastre actuale, propun să ardem cartea, astfel încât să putem fi făuritorii propriului nostru destin, iar nu păpuşi sforărite de către nu se ştie ce forţe obscure…

Problema fiind cu totul inedită, se lăsă o tăcere apăsătoare. Trecură clipe lungi până ce un gloobus, admis în mod excepţional în adunare pentru abilităţile sale de grefier, îndrăzni să vorbească:

– Dar, stăpâne, distrugerea Şaramei nu va atrage efecte secundare?

– Tot ce se poate! – admise Sorian. Dar, vă întreb la rându-mi: Poluarea, exploatarea sălbatecă e resurselor, focarele de infecţie nu afectează îndeajuns lumea în care trăim?… Ca să nu mai amintesc de alte racile…

Deşi simţiră că problema-i depăşeşte, consilierii aprobară în unanimitate şi această propunere, mai mult din obişnuinţă decât dintr-un sincer entuziasm.

Obţinând votul Sfatului, atât pentru introducerea uniformei cât şi pentru distrugerea Şaramei, Sorian declară întrunirea încheiată, urmând ca, pentru a doua zi, să fie redactate cele două decrete.

Rămas singur, împăratul nu-şi putu savura pe deplin succesul. Distrugerea Marii Cărţi îi părea chiar şi lui un act riscant, pentru care se decise doar din spirit de frondă, pentru a sfida… nici el nu ştia pe cine.

– Fie ce-o fi! – îşi zise. În definitiv, viaţa e tot un căcat! Şi, dacă lucrul ăsta îl resimt până şi eu, împăratul, ce să mai zic de ceilalţi? Ducă-se! Ce-o fi după aia, vedem noi!…

Împăcat oarecum cu propria-i hotărâre, Sorian socoti să se retragă în odăile sale, pentru a se destinde. Decizia sa nu fusese, totuşi, una întru totul arbitrară. Legende cu răspândire mai largă ori mai restrânsă susţineau că, atâta vreme cât există Şarama, tronul îi poate fi uzurpat de către prinţul Sior, fratele geamăn al Sironei. Cum află despre Sirona că are probleme serioase în căsnicie, îngrijorările suveranului îl vizau mai mult pe fratele acesteia. Însă, la fel de adevărat era şi faptul că toată decizia sa era întemeiată exclusiv pe aceste legende, nici o cercetare ştiinţifică serioasă neconfirmând aceste ipoteze.

– Da’ cum ai putea să demonstrezi ştiinţific astfel de lucruri? – mai murmură el, după care se retrase.

Un amănunt îi scăpă împăratului, la fel cum scăpă şi tuturor sfetnicilor săi. În dosul unei uşi secrete, Photine[1], unica sa fiică, ascultă în întregime lucrările Sfatului şi, după o scurtă dar intensă frământare lăuntrică, decise să împiedice distrugere Şaramei cu orice preţ. Prezenţa sau dispariţia cărţii nu o afecta prea mult pe tânără, însă, la fel ca toată lumea informată minimal asupra chestiunii, ştia că această carte ar putea reprezenta cheia către inima prinţului Sior.


[1] Fiica lui Sorian şi în Şarama.

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Tenebre – 14

  1. Pingback: Vrei să fii sănătos? Nimic mai simplu… » Blogu' unui Gând licitat -

  2. Pingback: Dor « Cristian Lisandru – Proză. Poezie. Muzichie. Uneori, politichie…

  3. Pingback: Basescu Traian, cel care a condamnat comunismul, a fost unul dintre membrii PCR pentru care s-a dat aprobare sa sprijine munca de securitate « Hai ca se poate!

  4. Pingback: Gabriel Metsu (ianuarie 1629 – 24 octombrie 1667), pictor olandez « my heart to your heart

  5. Pingback: Egalitate | Per aspera ad astra

  6. Pingback: A treia cale « Ioan Usca

  7. Pingback: Decăderea imperiului american « Post nubila, Phoebus

  8. Pingback: În care se dezvăluie că sunt aproape uman | Per aspera ad astra

  9. Pingback: La ce bancă să îmi fac card? | Blogul unui pui de Moroşan...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s