Mutantul

Consumând poşirci contrafăcute şi tot felul de E-uri, Aurel deveni mutant. Mai exact, îi apărură pe corp aripioare precum cele ale peştilor. Aceasta, este adevărat, ne-a povestit-o el, deoarece nu l-am lăsat să ne arate, ca să nu ne facă scârbă.

– Oricum – îl încurajă domnul plutonier-major Onici – e mai bine decât să fii tatuat! Cel puţin, este ceva natural…

– Mda, grozav de natural! Cu dorsală de peşte! Sunt un mutant împuţit! – cădea Aurel, ajutat şi de excesul de alcool, în abisurile disperării.

– Dar, cel puţin, îţi ajută la ceva? – căuta Caius să-i deturneze gândurile.

– Când înot, parcă merge mai bine. Dar, ar putea să fie şi autosugestie, şi înainte înotam destul de bine. Plus că acum înot mai rar. Vă închipuiţi că n-o să mă arăt la ştrand cu toate porcăriile alea pe mine!

Pornind de la acest caz particular, uneori mai teoretizăm asupra speciilor de pe lume.

– Posibil ca, după creaţie, primii melci, or ce-or fi fost pe-atunci, să fi mâncat ceva buruieni iradiate de vreun asteroid. Apoi, au început să le crească ba cozi, ba mustăţi, ba trompe, ba marsupii, şi-aşa s-a ajuns la varietatea de azi. Ba şi primii oameni, fiind în majoritatea lor troglodiţi, s-ar fi putut adăposti şi-n locuri bogate în zăcăminte de uraniu, parte dintre aceştia involuând în maimuţe şi apărând gibonii, macacii, urangutanii, bloggerii sifilitici, gorilele… Aşa că-i foarte probabil ca creaţionismul să se fi împletit cu mutantismul. Oricum ai lua-o, însă, Darwin ăla era un mare bou!

Ajunşi aici cu meditaţiile, optăm de regulă pentru coniac Martell, evitând astfel cine ştie ce reacţii nedorite. Aurel, însă, merge pe rom, zicându-şi că, în cazul său, e tot aia.

Publicitate