Colecţionara de coşmaruri – 13

 

13.

„Ăsta ar fi-n stare să bage-n el şi cinci langoşi odată!” – îşi zise Adeline, observând prin fereastra restaurantului cum înfulecă noul său subordonat.

Sosindu-i supa de creveţi, tânăra îşi continuă gândurile: „Cred că m-a fentat Pencev, pare cam pămpălău tipul! Şofează aproximativ şi mi-a zis că nici măcar un revolver nu ştie să folosească… Poate-l vând la vreun circ…”.

Adeline ar putea părea, unui privitor din afară, uşor cusurgioaică, însă era o realitate faptul că Xreader, intimidat de lipsa permisului de conducere şi, în general, a oricărui act de identitate, stare la care se adăugau şi recentele traume psihice, se arătă destul de nesigur în trafic, iar propunerea pe care i-o făcu noua sa patroană, aceea de-a o ajuta în jefuirea unei bănci, îl oripilă. „Am nimerit să lucrez pentru o psihopată! Ieri seară a intrat în Cazinou şi, la nici cinci minute după ce-a ieşit, goneau într-acolo pompierii! Apoi, propunerea cu jefuirea băncii… Să nu mai spun că intră doar în localuri de fiţe, iar pe mine mă ţine cu langoşi şi iaurt… Măcar, Oriana mă mai îmbrăca şi, uneori, îmi dădea o pizza ori nişte pui cu cartofi…”. Ultimele experienţe îl făcură pe mult încercatul soţ să-şi amintească de căminul din Piteşti ca de un paradis pierdut, măcar că, atunci când se afla acasă, de multe ori îi venise să-şi ia lumea-n cap.

Presupusa piromană ajunse la cel de-al doilea fel, un platou asortat cu peştişori exotici în panadă, bucăţi de rac fierte în vin, turte de manioc cu sosuri în varii arome, felurite fructe macerate în coniacuri fine şi alte astfel de nimicuri. „S-a dus dracului vegetarianismul meu! Puţin pleacă omul de-acasă, şi-l şi apucă năbădăile… Dar, a fost bun, n-am ce zice!”.

La desert, Adeline optă pentru ceva simplu, o îngheţată cu lichior. „Cred că am să-i tund ăstuia bretonul, că arată ca un handicapat! Şi-l pun să mai facă zilnic nişte abdomene, că-i cam atârnă grăsimea pe şolduri…”.

Terminând prânzul, şefa se întoarse la maşină şi comandă:

– Mergem la Varna! A fost bun langoşul? – adăugă, din politeţe.

– Mda… Era bine dacă ar fi fost cu brânză…

– Sigur! Era bine dacă aş fi fost contesă von Glünicke!… Lasă, că nu-ţi trebuie brânză! Are prea multe proteine şi lipide… După aia, bei apă toată ziua!

„Măcar o sticlă cu apă dacă mi-ar fi adus şi mie!… De ieri, beau doar de la ţâşnitoarele publice, parcă-s cămilă…”.

– Şi zici că te-a uitat nevastă-ta… De fapt, care-a fost treaba? Te-a prins cu una?

– Nu, nu m-a prins!… – făcu Xreader, uimit de supoziţie.

– Aha! Doar a aflat că ai pe una…

– N-a aflat!

– Înseamnă că a simţit ceva şi-a devenit bănuitoare… – conchise Adeline, pe-un ton autoritar. Fii atent la semafor!

Parcurgând încă o bună bucată de drum, valetul se decise să rişte, discutând unele aspecte privind noul său serviciu:

– Aş dori să ştiu în ce condiţii sunt angajat…

– Păi, nu te-ai prins până acum? – întrebă patroana, neplăcut surprinsă. Ai casă, masă, şi trebuie să fii la dispoziţia mea…

– Dar, am mâncat doar un iaurt şi-un langoş… – cuteză Xreader.

– Nu cumva ai fi vrut clătite flambate? Poate, umplute cu vânat…

Nefericitul înghiţi în sec şi gândi ceva ireproductibil.

– Şi… casa? Că am înnoptat în maşină…

– Şi unde-ai fi vrut, la Ritz? E Audi, ce nu-ţi convine? Alţii, ar fi fericiţi să aibă măcar o poză într-un Audi!…

– Şi ce leafă voi avea?… – plusă îndărătnicul piteştean.

– Nu ştiu! – veni răspunsul, deşi patroana părea să se gândească în altă parte. Întâi, trebuie să-mi recuperez banii pe care i-am achitat ca să-ţi obţin liberarea. La asta, se adaugă mai o sumă, reprezentând contravaloarea a opt ani de detenţie, cât ai fi avut de executat dacă nu interveneam eu… Cam în opt luni, s-ar putea să te achiţi, dacă nu mă vei nemulţumi şi n-o să mă obligi să-ţi aplic penalizări… După aia, negociem…

– Am şi studii superioare… – insistă valetul.

– Felicitări! Şi eu am un cocker  spaniel, da’ nu-mi dă nimeni o ceapă degerată pentru asta… Ce-ai terminat?

– Politehnica, sunt inginer…

– Fii liniştit, n-o să te pun să construieşti poduri! Oricum, dacă ajungem în Timişoara, vei avea parte de condiţii mai bune, acolo vei putea sta în garaj, dacă zici că Audi ţi-e cam strâmt…

Sentimente contradictorii îl încercau pe piteştean. Pe de o parte, simţea imboldul să se revolte, pe de alta, însă, îi plăcea modul autoritar în care-l trata Adeline şi, când se decidea să fie sincer cu el, recunoştea că nu doar stilul dictatorial o atrage la noua sa stăpână.

„Cel puţin, asta-ţi spune clar ce vrea… Oriana aşteaptă să-i ghiceşti dorinţele şi, după aia, face scene! Cred că şi dacă i le ghicesc, tot găseşte să-mi reproşeze ceva… Ce-i drept, acasă eram mai bine hrănit, însă nu întotdeauna… Apoi, ce mi-e Audi, ce mi-e debaraua? Plus că asta emană prin toţi porii nu ştiu ce, de mă ia deseori ameţeala! Mai bine să fiu atent la trafic!…”.

– Încă ceva… – îşi aminti Adeline. Te-aş ruga ca, atâta timp cât lucrezi pentru mine, să nu mai transpiri! Şi, dacă oprim în Varna, fă-ţi rost măcar de-un tricou ca lumea, că parc-ai fi un papagal…

– Cum să-mi fac rost? – întrebă Xreader, ştiindu-se lefter.

– Te descurci! – răspunse rece patroana.