Tenebre – 9

CAPITOLUL IX  – OASPETELE VESPERAL

După ce ospătară sau, cum ar fi spus Oriana, după ce serviră cina, Ingvar şi Sirona îl rugară pe Fawrr să cânte ceva. Fără a-i lăsa să stăruie, acesta dădu glas unei melodii sfâşietoare, în tonalităţi unduioase şi care, în pofida căldurii şi-a unei anumite virilităţi, era încărcată parcă de toată tristeţea lumii.

„Cântă ca şi cum mi-ar fi citit în suflet… – gândi Sirona. Căci nu există pe lume durere mai mare ca şi durerea pe care o simţesc eu! Cred că s-a mai exprimat cineva similar[1]… În sfârşit, nu asta era problema!…”.

Ingvar, deşi vrăjit de vocea minunată a prietenului său, medită la rându-i: „Ce cântec trist! Mă tem să nu-i agraveze Sironei starea de melancolie!…”.

Motanul Liort, care avea capacitatea de a pătrunde gândurile celorlalţi, îşi spuse: „Pe aşa muzică, uite ce le trece ăstora prin cap!…”.

Fawrr mai interpretă, ulterior, câteva bucăţi, toate încărcate de nostalgie. Deşi castelul se afla într-o altă lume, n-am putea descrie mai potrivit cântecele sale decât ca provenind dintr-o altă lume căci, în orice spaţiu te-ai fi aflat, sunetele păreau a izvorî dintr-un ceva transcendent.

Isprăvindu-şi cântările, Fawrr fu invitat de Ingvar într-o altă sală:

– Vino, prietene, să-ţi arăt o spadă cu totul aparte…

Într-adevăr, îi arătă lui Fawrr o spadă învelită în piele fină. Lama avea o lucrătură ciudată, sugerând un simbol falic. De asemenea, mânerul surprindea, fiind mai degrabă unul feminin, mic şi graţios, aşa cum ar sta bine în mâna unei femei. Oaspetele privi arma cu interes, idei diverse asaltându-l, în conexiuni stranii. Lăudă în cuvinte alese obiectul, însă, deşi-i mulţumi, prinţul Ingvar păru preocupat de alte gânduri.

– Cum ţi-a părut Sirona? – întrebă după o vreme.

– Graţioasă ca-ntotdeauna… – răspunse, amabil, oaspetele.

– Nu la asta mă refeream… Sunt îngrijorat din pricina ei. Adeseori, stă ceasuri în şir privind în gol, uneori are porniri violente, ba a avut chiar şi spasme, datorate crizelor de nervi…Fireşte, caut să o protejez cât pot! Are odaia către grădină, încerc să-i îndeplinesc orice dorinţă… Ba chiar, ştiind-o cât este de sensibilă, nici măcar nu mă apropii de ea… – aici, Ingvar roşi, glasul începând să-i tremure.

– Mda, este ciudat… – răspunse Fawrr. Poate, ar fi bine dacă-aş încerca să vorbesc şi eu cu ea… – adăugă, privind din nou către spadă.

Ochii prinţului fură transfiguraţi de speranţă, iar glasul îi deveni cald:

– Te rog! Tu ai şi cunoştinţe de medicină şi… în sfârşit, eşti mai umblat.

Fawrr promise să încerce tot ce depinde de el, după care prietenii se întoarseră în salon. Aici, Sirona îl dezmierda pe Liort, însă chipul său era din nou adumbrit de-o nemulţumire ascunsă. Motanul, în schimb, părea să privească ironic, însă acesta putea fi şi-un simplu efect de lumină.

– Iubirea mea, – spuse Ingvar plin de căldură – deşi a înserat, aş vrea să-ţi culeg cele mai frumoase flori din grădină!…

La rându-i, prinţesa îl privi drăgăstos şi-i mulţumi, iar Ingvar, tremurând de fericire, porni în căutarea florilor rare, însoţit de motanul care, cu blana-i miraculoasă, urma să-i lumineze calea, ca şi cum o stea s-ar fi ascuns sub chipul felinei.

 

 

– Credeam că nu se mai simte să plece! – răbufni Sirona, aruncându-se în braţele lui Fawrr.

– Comoara mea… – reuşi oaspetele să rostească, după care cei doi se uniră într-un sărut asemenea lavei şi gheţii deopotrivă.

Curând, cei doi se contopiră, iar Cosmosul prinse a se roti, halucinat, în jurul fremătătoarei monade.

 

 

Reîntors cu minunatele flori, Ingvar avu bucuria să găsească o altă Sironă, radiind de fericire. Îi aruncă o privire recunoscătoare lui Fawrr, dar acesta părea stânjenit. „Îl va fi istovit conversaţia” – gândi el, după care propuse tuturor să se mai aducă un vas cu vin vechi.

Singur Liort refuză vinul, pufnind ciudat din vreme-n vreme, ca şi cum ar fi persiflat pe cineva…


[1] Aproape sigur replica mai apare undeva, însă nu ne amintim unde…

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Tenebre – 9

  1. Pingback: Smooth jazz, un saxofon şi o femeie în rochie verde – prima parte «

  2. Pingback: Ce lucruri incredibile se mai intampla in Romania « Hai ca se poate!

  3. Pingback: POZA ANULUI 2011: PARAŞUTISTUL ŞI ECLIPSA! « joy

  4. Pingback: Lucas Cranach cel Bătrân (1472 – 16 octombrie 1553), pictor german « my heart to your heart

  5. Pingback: De iarnă | Simion Cristian

  6. Pingback: Monolog | Per aspera ad astra

  7. Pingback: Excese – 1 « Ioan Usca

  8. Pingback: PD-L se foloseste de copii in judetul Hunedoara « Supravietuitor's Blog

  9. Pingback: Romania, 13 ianuarie 2011

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s